”Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte iartă păcatele sufletelor noastre, Hristoase Dumnezeule.
Roagă-te, mărite, ca să se dea dezlegare de patimile cele sufleteşti şi trupeşti, celor ce prăznuiesc cu credinţă sfântă pomenirea ta.
Cu Puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc Răstignirea Ta cea mântuitoare.
Din pruncie lipindu-te de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat vas cinstit al Duhului şi duhurile cele preaviclene le-ai supus şi nevoindu-te, te-ai mărit, după vrednicie. Pentru aceasta toţi, cu credinţă, prăznuim sfântă pomenirea ta.
Amin!”